Zahavi și Hanul celei de-a șasea fericiri

razvan bulus blog - hanul celei de-a sasea fericiriGladys Aylward, o englezoaică ștearsă, interpretată de Ingrid Bergman, are o obsesie. Vrea să se mute în China. Nu știe pentru ce. Dar un impuls puternic îi modelează viața în această direcție. Pe căi ocolite, reușește și ajunge într-un sat îndepărtat din provincia Wangcheng, ca ajutor al unei conaționale care conducea un han pentru caravanele de catâri care treceau prin zonă. Bătrana doamnă Lawson moare într-un accident și Gladys râmâne cu hanul pe cap. De aici se deschide cu adevărat drumul ei către aventură. O lume străină și ostilă devine universul în care Gladys întâlnește fericirea, prețuirea, iubirea și sensul vieții.
O temă secundară mi-a atras însă atenția. Legarea picioarelor. În eforturile ei de a fi primită în comunitatea chineză, Gladys acceptă, la propunerea guvernatorului, o funcție pe care nu o dorea nimeni – Inspector de picioare. Trebuia să meargă în diverse regiuni și să verifice dacă s-a respectat legea care interzicea legarea picioarelor. Era însoțită de soldați, pentru că era primită cu ură, ca un răufăcător. Dar despre ce e vorba? O tradiție veche de peste un mileniu le cerea fetelor și femeilor, încă de mici, să aibă labele picioarelor stâns legate cu fâșii textile, pentru… a le împiedica să crească. Dar picioarele cresc în continuare. Diforme. Bolnave.  Schimonosite.  În istoria Chinei autoritățile au încercat de mai multe ori să interzică această formă de mutilare și automutilare. De cele mai multe ori fără succes. Determinarea ”victimelor” și a familiei de a păstra tradiția era uriașă. Dar de ce?
Mă lămurește Google. O poveste spune că totul a pornit în secolul al 10-lea de la dansatoarea de curte Yao Niang care și-a legat picioarele în formă de lună nouă și a dansat în fața împaratului Li Yu. Treptat și alte doamne din înalta societate au copiat acest obicei transformându-l într-un simbol al elitelor. Dacă aveți impresia că această autoschingiuire de dragul imitației apartine lumii arhaice, vă propun să ne mai gândim. Bronzarea corpului nu era prea populară, ba chiar evitată până la începutul secolului trecut, fiind un semn al omului de rând, obligat să muncească în arșița soarelui. În anii 20 Coco Chanel face o călătorie pe riviera franceză. Se expune accidental la soare și vine acasă bronzată. Toți cei care tânjeau după stilul ei de viață adoptă bronzul imediat.
Dar să revenim. Un picior mic în China mărea mult șansele posesoarei de a se mărita. De a fi dorită și importantă. De aceea procesul, care presupune ruperea meșteșugită a degetelor, tăierea unor bucăți din picioare și alte asemenea, începea devreme, în jurul vârstei de 4-5 ani și continua până la moarte. Era o mândrie pentru un bărbat ca soția sau fiicele lui să aibă  picioare cât mai  mici, obținute prin legare. Însă el nu participa la proces. Vreme de peste 1000 de ani această procedură a fost făcută femeilor de către femei. Ultima fabrica producătoare de pantofi pentru picioare legate s-a închis în … 1999. Se pare că în China secolului al 19-lea jumatate din femeile din popor și aproape toate din înalta societate aveau picioarele legate.  De ce îsi făceau asta? Pentru că era la modă. Pentru că o făcea toată lumea. Pentru că erau privite cu respect. Pentru că erau dorite. Pentru că erau considerate frumoase. Pentru că puteau semnaliza: eu nu am nevoie să muncesc. Pentru că trăiau fiorul superioritații. Pentru că erau cool.
Voi ați văzut oameni care astăzi se automutilează fizic sau psihic din aceleași motive?
De-asta îl plac atât de mult pe Zahavi, pentru că atunci când a formulat Principiul handicapului, a demonstrat cum oamenii și pasările și peștii și ierbivorele fac aceleași lucruri din aceleași motive.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>