Zelda

edit 3Lumea întreagă e o urzeală de lumi mai mici. La colțul casei tale, sub pat sau langă portiera mașinii alte orânduiri întrețes destine atât de străine de ale noastre. Atât de aproape de ale noastre.
Zelda este o bufniță. Una mică. Însă reputația sa îi depășește cu mult dimensiunile. Are în limba latină un nume șoptit, înfășurat în asperitățile confuze ale visării – Athene Noctua. Animal sacrul al zeiței Atena, simbol al orașului omonim, în Grecia Antică, pasărea care își duce viața în compania Minervei în Roma Antică, aceasta survolează cu capul sus acele însorite și îndepărtate veacuri. Nu îi este dată însă glorie eternă, pentru că, după cum era instruit omul de știință, din serialul Chernobyl, la înaltul consiliu de politruci, puterea este egală cu percepția puterii. Adică ceea ce este nu e nimic mai mult (și nimic mai puțin) decât ceea ce credem că este. Athene Noctua face pasul în etapa a doua a destinului său, cea pe care o cunoaștem astazi. În popor se numește cucuvea și este considerată un mesager al morții, o vietate de care se leagă unele dintre angoasele omenești, demne de Hieronymus Bosch.
edit 1Trecuse bine de miezul nopții, era de acum 1 iulie și noi hoinăream pe lăngă lacurile din Călărași după o scurtă vizită la Dunăre. Pe șosea, o pasăre neclintită la apropierea mașinii. Am oprit și ne-am apropiat. Nu părea în stare să zboare. A sărit în șanțul de pe marginea drumului. Am acoperit-o încet cu o țesătură și am adus-o acasă, urmând ca de dimineață să îi găsim ajutor specializat. La lumină am văzut penajul elegant brun cu pete albe și ochii imenși, de un galben intens, care ne fixau indiferent cum ne mișcam în cameră. Am descoperit că există în apropiere de București un centru specializat în îngrijirea și reabilitarea animalelor sălbatice, numit Visul Luanei. Zelda a fost examinată de medic și am aflat nu are membre rupte, că va fi ținută sub observație și apoi eliberată în habitatul ei natural.
Astazi e 2 iulie și amintirea ochilor perfecți ai Athenei de noapte e cu noi în încăpere. Cei  superstițioși mă vor întreba  insinuat: Cat a stat la voi acasa, a cântat? Stai liniștit, sărmana, era atât de nedumerită de ce i se întâmplă, că nu a scos un sunet. Dar ne-a privit intens și atent. Nu mă refer la privirea plină de subînțelesuri tainice, nici la privirea cruntă a răzbunătorului, nici la privirea rece, hipnotică a șarpelui. Bufnița era pur și simplu îngrijorată, ca un copil de clasa a patra, ajuns din greșeală într-o tabără cu necunoscuți. Zelda mai avea ceva formidabil, putea clipi normal sau cu câte un ochi pe rând, dezvelind gene lungi care umbreau pentru o clipă sferele perfecte.
Am numit-o așa pentru că, printr-un neînțeles scurt-circuit între noțiunile din capul meu, reputatia ei fracturată și reformulată în tenebrele subconștientului modern, energia ei reținută, suferința ei demnă și ochii înțelepți, mi-au amintit de Zelda Fitzgerald.
edit 2
P.S. A doua zi am aflat ca anul 2019 a fost declarat, de către Societatea Ornitologică Română, Anul Cucuvelei, în urma unui concurs în care aceasta a obtinut 1593 de voturi cu care  și-a spulberat contracandidații: sfrânciogul roșiatic, mierla, pupăza și vânturelul roșu :)