efeMERE

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Să vorbești despre efemer, înseamnă să vorbești despre tine. Ce subiect poate fi, omule, atât de autobiografic, în ciuda clipelor negrăite în care nemurirea te mințea de după tăblia patului? Să te gândești însă la efemer… în calmul pastelat al minții tale… este o cu totul altă experiență. Cuvintele interioare au un suflu diferit de al celora modelate de gură. Poți spune că Ana are mere, însă îți poți înfrâna trenul gândurilor pline de îndoială? Dacă nu mai are mere? Dacă are, dar sunt stricate? Dacă le-a vândut sau mai rău, nu a avut niciodată? La modul concret, Ana-cea-cu-mere ar putea fi o impostoare, ca să nu spun altfel. Dar e așa sau e victima unui complot grosolan care a acreditat ideea că ea ar avea mere. Și atunci de ce tace? De ce?
Timpul trece, merele se destramă și se scurg treptat din fața ochilor nostri în subconștient, iar acest zvon, tipărit în abecedarul anilor ’80, dispare încet, asemeni condensului de pe cojile ouălor scoase mult prea târziu din congelator, iar Ana visează că va fi recuperată din întâmplare de vreun Cetațean Kane, care, în loc de Rosebud, ar putea șopti cu ultima răsuflare: Ana are mere.
Ieri la prânz am primit un mesaj:
– Răzvan, în această seară este eclipsă de lună și noi am vrea să o fotografiem în pădure la Comana, tu ai ceva plănuit?
Mie dacă îmi spui pădure traduc imediat în arbori înalți, coardă, ham… Ți-aș spune cum arată cățăratul în copaci, drapat în țânțari și abur, dar nu e semnificativ pe firul nostru epic. M-am urcat, m-am pozat, m-am dat jos (de mai multe ori), apoi am aruncat echipamentul murdar de noroi în portbagaj și m-am dus la marginea pădurii, la eclipsă.
Am făcut câteva click-uri, nu mi-a ieșit nimic și am renunțat. Luna era atât de generoasă încât nu-mi puteam lua ochii de la ea. Avea un fel insinuat de a se dezgoli de nori și de a se furișa treptat, pe măsură ce umbra pământului îi sufla întuneric între omoplați. Sclipea o milisecundă, la fiecare revenire la tema muzicală inițială, căci în mintea mea, eclipsa era pusă în scenă pe ”Tăcerea lui Beethoven” de Cortazar. O clipă am deschis telefonul – meteahnă de om modern, viciat în tehnologie. Poza cu mine în copac a aparut pe ecran. Mulțime de musculițe au dat buzna. Aripi delicate și cozi lungi, întreite patinau pe ecranul aprins. Vedeam acum limpede câmpul de joacă și suferință al unei alte civilizații. De joacă pentru că veneau entuziaste și de suferință pentru că, odata aterizate, se târau de-a lungul și de-a latul cu un tremur de caznă în trupurile minuscule. Am privit îndelung:
– Edi, tu ai ceva macro la tine?
– Da. Vrei sa îl pun?
– Te rog. Pune pe camera ta obiectivul macro și dă-mi-o puțin.
Am declanșat din nou și din nou cu uimirea de a-mi observa chipul remodelat pe telefon. Edi a aprins brusc o lanterna roșie. Click și iar click.
Acasă, primul meu gând a fost să aflu cine ne-a vizitat, sau mai corect spus, noi ai cui oaspeți am fost de-a lungul eclipsei. Am găsit un site util în aceasta direcție. Se numesc Ephemeroptere sau popular – Rusalii. Cele mai cunoscute sunt mari, însă prietenii noștri erau printre cele mai mici din ordin, probabil Baetidae. Euforia m-a cuprins însă când am aflat ce căutau acolo după o așteptare de trei ani, cum se sacrifică pentru comunitate, cum se angajează într-o frenezie sexuală pentru desăvârșirea unei existențe terestre de câteva ore.
La scara unei astfel de dedicări, cât de important mai este faptul ca Ana are doar din când în când mere?

Linkuri utile:
https://www.youtube.com/watch?v=YFD2PPAqNbw
http://www.knowyourinsects.org/Ephemeroptera1.html
https://www.natgeo.ro/natura/animale/9216-scurta-si-patimasa-viata-a-rusaliilor
https://en.wikipedia.org/wiki/Baetidae

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>