Ce gândea poetul?

ce gandea poetul resDeschid o fotografie. De Bresson sau Ansel Adams sau Doisneau. Câteva clipe de liniște. Cursanții mei o studiază cu grijă să nu rupă tăcerea înfiripată spontan. Apoi începem să discutăm. Elemente de compoziție, detalii tehnice, iluminare. Dezvoltăm pe firul vizual pus la dispoziție de artist. Sala de clasă devine un velier care ne poartă pe râul calm al sensurilor directe ale fotografiei de pe perete. Ce profunzime de câmp are imaginea? De unde vine lumina? Unde e punctul de stație? Confortul răspunsurilor simple, clare, indubitabile leagănă corabia ușor și plăcut. Dar virăm la drepta pe un braț nou. Cel al speculațiilor și presupunerilor. Neliniștea se instalează în câțiva călători. Comentăm mai departe. Fotograful a plasat intentionat subiectul în dreapta sau e o întâmplare? Ce rol are această decizie în compoziție? Malurile râului se îngustează, iar în zare se întrevăd torenți. Vine furtuna. Furtuna sensurilor presupuse. Un tărâm nesigur, părelnic. Sunt cursanți care se bucură de fiecare smucitură de montagne russe. Alții așteaptă calmi. Există și unii care îndură din ce in ce mai greu riscul călătoriei. Cineva cedează și izbucnește:
– Dar de unde știm noi că e așa? Poate că nici nu i-au trecut prin cap aceste lucruri când a facut poza. De unde putem sti?…
Da. Ce gândea poetul? E o întrebare fără sens, daca dorim adevărul limpede și matematic. Dar e o întrebare care poate prilejui o aventură când reprezintă un punct de plecare pe traseul imaginației.
– Dar eu vreau să știu adevărul, continuă călătorul neliniștit. Ceva concret. De pildă, în ce an a fost făcută poza, unde se afla fotograful, cu cât s-a vândut printul cel mai scump.
– De ce, il întreb?
– De ce vreau să știu adevărul?
– De ce preferi să cunoști detalii obiective pe care le poți afla ușor de pe net, în loc să te bucuri împreună cu noi de drum. Poți să îți irosești călătoria citind cartea tehnică a vehiculului. Poți să te informezi ce adâncime are râul, câte zile pe an plouă și în ce cantitate. Dar poți să faci asta și acasă, iar acum să te lași atins de stropii care sar peste prora, să te legeni în tangaj, să contempli vârfurile muntoase din depărtare și să asculți păsările. Să te bucuri de coniacul vechi al căpitanului în timp ce privești cum cade lumina apusului pe rochiile lungi de seară. Nu îmi raspunde. Dar eu insist:
– De ce cauți asemenea detalii tehnice?
– Ca să știu dacă pe acest vas sunt în siguranță.
Despre asta era vorba. Nevoia de siguranță. Care împarte lumea în adevăruri măsurabile și restul. Care ne țin de cald și ne țin sătui în cămăruța lor monotonă. Afară pândește foamea, dar sunt fructe în copaci. Afară uneori ninge, dar acolo e lumina soarelui. Pot fi șanțuri săpate, dar și plăcerea de a sări peste ele.
Dacă arta s-ar rezuma la masurabil, la realitatea imediată, nu s-ar mai deosebi de știință. Critica, speculația și comentariul sunt în sine creații. O operă de artă e doar pocnetul pistolului care dă startul în cursa cu obstacole a propriei imaginații.

Share

8 thoughts on “Ce gândea poetul?

  1. Nu m-as satura niciodata sa te ascult pentru ca stiu ca tot timpul am ceva de invatat si pentru ca discursurile tale imi produc o liniste interioara …..iti multumesc ca mi-ai deschis orizonturile,esti un adevarat artist!Iti doresc mult succes si viata sa iti ofere ceea ce meriti Razvan!!!!

  2. Ce frumoasa este corabia pe care mi-o imaginez cand patrund in povestea ta, simt vantul si aud apa, iar peisajul este mirobolant, sunt acolo, simt. Felicitari Razvan pentru cuvintele frumoase!

  3. Ce bucurie Razvan sa te re- ‘aud’ macar asa, prin povestile tale atat de frumos scrise. Si mare bucurie ne-ai facut pentru ca te-ai decis in sfarsit sa te ‘expui’ online-ului :)) Cu drag, Laura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>