Makoto

Ceai verde Makoto – (infuzat si Gong Fu style si western style) Gong Fu – 3,5g / 100ml apa / 80 grade / 1 min. (4 infuzii consecutive) Western style – 6,5g / 250ml apa / 80 grade / 2 min. (o infuzie) (foto Razvan Bulus: Ceai verde Makoto, cartea Politica – Idei Fundamentale)

Daca ai tendinta naturala de a nu crede ce ti se spune, te compatimesc. Iti vei irosi mare parte din viata verificand. Daca ai tendinta naturala sa crezi tot ce ti se spune, te compatimesc. Vei fi victima ideala pentru toate modelele de pradatori. Sa alegi corect cand sa te naclaiesti cu incredere si cand sa te scalzi in desfatarile indoielii este marea arta care nu se preda la scoala, dar pe care o deprinem treptat, la scoala … cealalta. Atentie! Nu te-am invitat defel sa cazi in capcana nihilismului naiv, ca acolo te vei invarti in cerc si esti … mancat. Dimpotriva, iti propun testezi increderea si indoiala alternativ si viguros. Makoto are tot ce ii trebuie unui ceai respectabil: stil, subtilitate, after taste prelung, toate tonurile la locul lor si o culoare primavaratica de iti lasa gura apa. Pe el l-am ales pentru experimentul Ciocnirea Ideologiilor. Pe scurt, sa prepari in stil Gong Fu inseamna sa obtii mai multe infuzii consecutive ale aceleiasi plante peste care torni apa si o scurgi in vase diferite. Miracolol consta in diferenta de gust, textura, personalitate fiecarei infuzii. E un fel de a trai transformarile ceaiului respectiv, in acelasi timp cu el. Tipic pentru atentia acordata de oriental marilor traversari si perisabilitatii tuturor lucrurilor. E ca un roman bun. Sa prepari in stil occidental inseamna sa alegi combinatia perfecta (cantitate de planta per cantitate de apa, temperatura si timp de infuzie), sa obtii ceaiul perfect pe care sa il bei asa cum e de la cap la coada. Ca o fotografie. Tipic pentru obsesia incremenirii in idealul controlabil al vesticului. Chiar acum, in timp ce scriu, beau alternativ din infuzia western si din cea Gong Fu. Hmmmm… Oare absolutul poate fi gasit in fiorul diversitatii imperfecte, sau in perfectiunea abraziva a lui "best of the best" ???

Nota: Proiectul Sinensis 41, este o calatorie fermecata pe corabia Camelliei Sinensis, care dureaza 41 de zile. Am selectat 41 de sortimente de ceai din toate cele 5 categorii mari: ceai alb, ceai verde, ceai oolong, ceai pu-erh, ceai negru si dedic fiecaruia cate o z