Cu toții avem prejudecați sau așa se zice. Dar ce sunt de fapt?
– Spune-mi, dacă te trezești flămând în fața unei farfurii aburinde cu sarmale și înfuleci precum lupul  lui Creangă – gogâlț, gogâlț, plecând de la premisa că fiecare sarma conține ceea ce ar trebui să conțină, se cheamă că ai o prejudecată despre sarmale? O convingere preconcepută?
– Bine, dar dacă aș verifica fiecare sarma ar fi un dezastru. Chiar trecând peste obraznicia de a-mi jigni gazda și tăria de a ignora foamea care urlă: Hai, mai repede, că nu mai pot!, tot ar fi un demers profund inestetic. Mi-aș transforma farfuria într-un un șantier de carne tocată albicioasă, patinând în drivă pe ochiuri maronii de grăsime,  printre insulițe de varză morfolită . Ca să aflu ce? O sarma e o sarma. Dacă asta e o prejudecată, atunci toată cunoașterea e.
– Hai să ne uitam în DEX: „PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre¹– + judecată (după fr. préjugé).”
– Aoleu, ne încurcă și mai tare: ”adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor”, dar cum rămâne cu situațiile aflate în afara acelui ”obicei” și cine cunoaște ”direct și personal” totul?
– Acestă definiție e ca o plimbare prin peștera Ialomiței, legat la ochi – cât timp te ții bine de balustradă te poți lovi cu capul de perete doar atunci când se îngustează culoarul.
– Mai sunt cateva precizări în text, poate ne ajuta: ”Părere, idee preconcepută (și adesea eronată)”. Nici mie nu îmi place acel ”adesea”, care invită la abateri de la regulă, însă mai facem un pas.
– Facem, dar o fi un pas înainte sau în lateral?
– Așadar, dacă totul ține, conform definiției, de dimensiunea negativă și de experimentarea personală, putem spune că prejudecata conform căreia sarmalele sunt oribile e reală doar dacă noi am avut aventuri culinare catastrofale în acestă direcție. Și mai ales dacă aceste experiențe sunt contrare majorității semenilor nostri, indeobște – iubitori de sarmale. Însă mai e un aspect,  traseul pe care te întâlnești cu prejudecata.
– Adică?
– Dacă e a ta sau dacă e plantată în tine de alții. Cea dobandită prin propria experiență ne e mai dragă pentru că e trăită. Exact cum spunea și Nea Mărin: ”Mă frate-meu, dacă te iei dupe capu’ tău și iasă prost, ți-e năcaz, nu zic nu, că ți-e năcaz. Da’ dacă te iei dupe capu’ altuia și iasă prost, îți vine să te zgârii pe ochi, nu alta… că bag samă că așa e omu’, e mai iertător cu el decât cu ăilalți.”
– Dar ce-ți veni cu acest subiect?
– De mult tot încerc să aflu ceva și nu m-am putut lua dupe capu’ altuia. De ieri tot pun la încercare opinia unora că arzătoarele cu alcool nu sunt o soluție bună pentru camping, contrară opiniei altora că sunt foarte bune. Auzisem că nu sunt rapide, că nu au putere suficientă, că nu sunt prea sigure, că nu poți controla flacăra cum trebuie. Am ars trei litri de alcool tehnic, am folosit un arzător militar, unul civil și unul improvizat, am fiert noaptea și am fript ziua, am cronometrat, măsurat și observat.
– Și ce ai descoperit? Au oamenii prejudecați legate de arzatorul cu alcool?
– Au, bineințeles! Dar e mai complicat de atât.
– Cum așa?
– Iată concluziile mele: Dacă ai un arzător bine făcut și alcool concentrat pornește repede, dacă nu … nu. Dacă bate vântul tare, nu încălzești nimic, însă cu un paravânt bun, se schimbă treaba. Dacă nu ai grija sau folosești o improvizație nefericită poți porni un incendiu, daca însă ești cu băgare de seamă e totul în regulă. În ceea ce privește flacăra, modelele simple nu o pot controla, însă cele noi au capace speciale în acest scop.
– Înseamnă că toată lumea are dreptate și toți au prejudecăți.
– Da. Și susținătorii și defetiștii arzatorului cu alcool, în bucățica lor de adevăr au dreptate, au prejudecăți și au argumente.
– O fi la fel și în alte aspecte ale vieții?
– Te mai intrebi?
– Ia lasă-i în pace și spune-mi ce ai gatit.
– Hai mai bine sa îți arăt.
– Hai!