Fiecare are, sau crede că are, opinii ferme despre ce consideră frumos și ce consideră urât. Iar grădina acestor păreri o numește gust. Odată ce a primit nume și a fost ranforsat cu expresia ”Gusturile nu se discută!”, acesta capătă un soi de sacralitate. De putere.
Gustul îl traducem prin senzații agreabile sau neplăcute. Iar să încercăm să înghesuim lumea în expresia unor emoții personale, e pe cât de greșit pe atât de probabil. În loc să spun: cutare lucru nu îmi place mie, spun: cutare lucru e urât. Și iată cum lumea devine ca mine și se umple de oameni buni și oameni răi, de pantofi urâți și pantofi frumoși, de fotografii bune și fotografii slabe etc.
Arăt o poză și întreb:
– Cum ți se pare?
– Foarte frumoasă! Și răspunsul e întărit cu un zâmbet plin de neliniști interogative, de genul: ”de ce mă întrebi, tu nu vezi?”.
Premisa de la care pleacă interlocutorul meu este cea a unei lumi asemănătoare cu a lui.
Îi arătasem o imagine convețional-frumoasă. O orhidee alba, pe fundal alb. Două surse de lumină moale, laterale, simetrice; o a treia sursă așezată în spatele fundalului pentru un halou cu gradienți. Cheia înaltă a imaginii dă senzații de imaculat. Privitorul le traduce prin: stare bună. Pe deasupra, floarea în sine este construită estetic: cinci petale inegale aranjate simetric în jurul unui mic cilindru plin de surprize vizuale.
Da. I-am arătat o fotografie bună pe ambele etaje ale evaluării frumosului.
Ce văd și cum e construit vizualul. Tema și mijoacele de expresie. Subiectul și stilistica.
Din moment ce experimentarea frumosului și urâtului se face pe două etaje, satisfacerea fiecarui nivel determină patru combinații posibile și astfel orice creație poate fi: urîtă-urîtă, frumoasă-urîtă, urîtă-frumoasă sau frumoasă-frumoasă.
Dacă e frumoasă-frumoasă sau urîtă-urîtă experiența estetică e clară: ne place, respectiv nu ne place. Dar dacă nu este atât de simplu?
În acest caz ce facem cu Baudelaire și Florile răului? Ce facem cu Francis Bacon și portretul Isabelei Rawsthorne? Cu Kirchner, Munch și Otto Dix?

Anul trecut am auzit țipătul lui Edvard Munch. In parcul Izvor. A fost oare o experiență estetică?