Am revăzut filmul Modigliani.
Mi-a făcut plăcere să recunosc locuri din București, să-i văd pe Dan Aștileanu și George Ivascu și lânga Andy Garcia și Eva Herzigova.
Mi-a atras însă atenția o anume temă. Relația de prietenie a lui Modigliani cu Pablo Picasso. Prețuire, mânie, respect, gesturi înălțătoare și insulte. Farmecul neîngenunchiat de sarăcie, al primului, se ciocnește cu orgoliul febril și supradimensionat al celui de-al doilea. Zâmbetul enigmatic, florile aruncate cu generozitate în jur și versurile cățărate pe masă ale lui Modi, se încleștează cu opulența lucrurilor care se pot cumpăra și aura inaccesibilă a Olgăi Picasso, aflate mereu în jurul lui Pablo. Scântei și scrâșnet și căldură la fiecare apropiere.
– Spune-mi Pablo, cum faci dragoste cu un cub? Întreabă Modi cu un subînțeles care îl face pe Pablo să muște din pipă. Apoi i se așează în brațe cu un trandafir stâns între dinți. Picasso țâșnește și îl strânge de gât, șuierându-i:
– De ce mă urăși atât de mult?
– Te iubesc, Pablo. Pe mine mă urăsc.
Modigliani pleacă și Picasso se prăbușește pe un scaun. Cineva îl întreabă:
– Ce părere ai de el?
– E un zeu!
Mai târziu excesele hedoniste îl duc pe Modi la arest. Cineva îi plătește cauțiunea. El afla mai târziu că a fost Picasso.
– Nu ți-am cerut să mă scoți din închisoare, îi aruncă printre dinți la un bal mascat.
– Aaaa, vrei să te răscumperi, Modi? Vino cu mine într-o excursie mâine. Vreau să cunoști pe cineva.
– Unde mergem?
– Să-l întâlnim pe Dumnezeu.
A doua zi Picasso i-l prezintă pe Renoir. În mijlocul unui domeniu impresionant, într-o vilă enormă îi gazduiește un patriarh hrănit cu lingurița, care își arată mâinile deformate de artrită și spune:
– Geniul mi s-a scurs printre degete.
La acestă scenă eu mă gândesc la ”Dejunul canotierilor”, apoi la mâinile lui Renoir, apoi la ”Umbrelele” apoi la mâinile lui Renoir, apoi la nudurile lui mici din Muzeul Zambaccian, apoi la mâinile lui Renoir. Cu greu își fac loc împreună în mintea mea.
Pe drumul de întoarcere, în autoturism, Picasso îi dă sfaturi. Modigliani îl ia peste picior. Pablo scoate un pistol, i-l apropie de gură și-i spune:
– Faci mișto de mine?
– Încerc. Uneori nu îmi iese. Alteori…
Iubire și furie și prietenie și concurență și obsesia dominației. Dacă apar într-un cuplu obisnuit, fac relația intensă. Dacă apar între doi bărbați heterosexuali, relația devine aparte.
De ce? Cum e posibil? Tehnic. Uman. În ce fel?
Plăcerea de a rămâne în confuzie, de a nu cataloga nicicum relația lor, are un gust anume. Ca și cum aș fi flamând la un ospăț, dar aș prefera doar să privesc modul în care cade lumina pe fiecare fel de mâncare.