Nu există idile mici. Doar mari.
Ca să fii sigur că idila ta e mică, trebuie sa o măsori. Dacă nu ştii cum e, vei prefera să crezi că e mare. Ca să îți măsori idila (lungime, greutate, temperatură) trebuie să fii detașat. Adică să nu te afli în ea. Nu putem măsura idilele altora pentru că nu suntem în ele. Nu le simțim. Semnalele exterioare (șoapte, săruturi, priviri galeșe) sunt inutile. Acestea sunt capetele, reale sau fabricate, înflăcărate sau căznite, ale unor fire de ață legate înauntru. Unde nu avem acces. Aşadar idilele noastre nu le putem măsura pentru că suntem în ele. Ale altora nu le putem măsura pentru că nu suntem în ele.
În lipsa cântarului își face loc îndoiala. Și? Ce-i de facut? Folosim o cârjă. Comparația.
Uneori intervin termeni de comparaţie rezonabili, dar preferabil naivi și obligatoriu lirici:
– Te iubesc până la a treia lalea de dupa gard! N-o fi cam puțin…
– Te iubesc până la casa bunică-mii care locuiește la țară.
Și iată în ce fel, comparând între ele doua distanțe, idila pare că se poate supune parametrilor de lungime. Poate fi măsurată cu metrul de tâmplărie sau cu anul-lumină.
Alteori idilistul își socoteşte cutia imaginației prea strâmtă. Nimic de acolo nu poate cuprinde inefabilul care îi dă târcoale. Își ia inima în dinți și sedus de fantasma ulterioarelor foloase necuvenite, întinde fraudulos măsurătoarea la proporții cosmice.
Cum spuneam: daca e lipsită de poetică, mărimea e inutilă. Și ce poate fi mai la îndemână decât să lege tendențios idila de concepte vag intergalactice.
Acesta este modul în care efemerele amoruri pamântene se molipsesc de aura eroilor spațiali.
Am învățat aceste lucruri de pe zidul facultății de artă, pe care stă scris:
”Noi aicea ne iubim, sus în stele-i Gagarin.”
Mi-ar placea sa te citesc mai mult. Si sa te ascult…Si mai mult.
Buna Loredana,
multumesc mult pentru cuvintele frumoase.
Ma pui putin pe ganduri. Eu am vorbit doar la catedra. Poate ar trebui sa ma gandesc si la materiale audio.
Iti doresc o zi fruomasa si Sarbatori Fericite!