Cu un număr de generații în urmă nevoia cea mai simplă – foamea, necesita o temeinică pregătire.  Culeasă ori vânată, hrana care ajungea să se transforme în calorii presupunea un efort atât de mare încât trebuia să fii sigur că nu consumi mai multă energie pentru a o obtine decât îți oferă. Chestiunea ținea mai mult de simț matematic și mai puțin de calcule. Mi-l închipui cu greu pe Strămoșu’ cufundat într-un vârtej de socoteli gen: ”un gram de grasime are 9 calorii, mă costă 65 de calorii pe kilometru dacă alerg și 32 dacă merg,  ar fi deci bine să prind un cerb și nu un iepure pentru că la iepure balanta de profit și perdere e … Dar la ultima vânătoare de cerbi vecinul meu doar s-a dus că de întors… Da… În acest caz elementarul management al riscului spune că e de evitat să … Poate o asigurare de viață cu clauza de invaliditate sau deces ar fi binevenită pentru familie, dar costa vreo 56.211 calorii pe luna, ceea ce formulează un paradox pentru că eu îmi voi asuma din ce în ce mai multe riscuri ca să pot plăti polița de preluare de riscuri. Mai bine nu mai mănânc nimic.”
Cum orice demers matematic îl duce în final la concluzii ostile vieții, acestea au fost abandonate. Obținerea, depozitarea, conservarea și prepararea hranei au ocupat mult din timpul stramoșului.
– Ce? Ți-e frig? Îmbraca-te! Ia și blana de oaie din lada de zestre. Tot ți-e frig? Ia securea, mergi în padure… Vezi să nu iei d-alea verzi că nu ard. Eeee.. cum le cunoști așa înghețate sub zăpadă… Ți-am mai spus. Despici la mijloc și pui limba. O să simți dacă e verde sau uscat. Și dacă nu mori congelat o să ai lemne să te încălzesti.
– Da… stiu că ți-e sete. Nu! Nu mă duc, că e întuneric. Și mi-e frică. Și pârâul e departe. Dacă mai trăiești până se face ziuă…
– Cum? Vrei să spargi nuci? Pe bezna asta? O să-ți strivești degetele cu bolovanul.
– Te-ai plictisit? Cântă. Adică nu, că tu cânți prost și nu pot să dorm.
Îndiferent de vârstă, sex sau religie strămoșul și-a dorit să îi pice totul din cer. Dorința i s-a împlinit. Ce-i drept cu un număr de milenii întârziere.
Azi nu pică din cer. Dar curge din perete. La mine acasă pe o țeavă curge apă, pe alta curge electricitate, pe alta gaz, pe alta aer rece și pe ultima internet. Le pot ține deschise sau închise după bunul plac. Pe rând sau în același timp.
Avem găuri în pereți în care bagi un pătrățel de plastic si peretele îți dă bani. Dacă ai cont la ING poți să bagi tu bani în perete. Apoi să îi scoți. Apoi să îi bagi la loc. Poți petrece astfel o seară psihedelică în care nu vei înțelege de ce dacă ai 100 lei și scoți 50, iar apoi depui tot 50, nu ai în cont… 100 lei. E o formă de miracol. Unul dintre miracolele atotputernicului perete.
Rareori, în nopțile cu lună plină, între cinci ferestre mess de FB deschise, două conversații pe Whatsupp, alarma de la masina de spalat și știrile în surdină, o clipă gândul îți zboară către filmul acela în care doi iepuri, în pragul toamnei, ciuleau urechile la adierea bruscă din mestecăniș.