Cât de mult îţi trebuie ca să ai senzaţia că ai priceput un anume lucru? Că ai priceput cu precizie. Că acum ştii şi nimeni nu îţi va lua asta. Mai mult de o milisecundă? Unul din dezavantajele ignorantului este acela că el e străin de voluptatea declicului. Acest lucru nu îl face de compătimit. El nu simte pierderea pentru că nu ştie nici ce pierde, nici că pierde ceva. Pentru că el e ignorant.

Traseul nu ştiu / vreau să ştiu / tot nu ştiu / vreau mult să ştiu / BUM / acum ştiu, poate fi o plăcere. Cu cât e mai lung sau intens, cu atât eliberarea e mai zgomotoasă. Plăcerea depresurizării mai intensă. Clipa în care toate piesele se aşază corect şi răsare senzaţia de a pricepe e asemănătoare cu momentul în care, după ce ai îndurat ore întregi de sete, goleşti paharul cu apă instantaneu. De plăcere.

Bluma Wulfovna Zeigarnik, psiholog şi psihiatru sovietic din secolul 20, descoperă ceea ce va rămâne sub denumirea Efectul Zeigarnik.

Se pare că avem tendinţa să ne lăsăm afectaţi de lucruri şi acţiuni neterminate. Că mintea noastră creează mereu itinerariul nu ştiu – rezultă stres, aflu – rezultă eliberare. Ceea ce am început şi nu am terminat ne frământă. Chiar pe lungi perioade de timp. Problema odata rezolvată, totul se clasează sau se pierde undeva. Dar în sine clipa rezolvării conţine plăcere. Suficient de mare cât să ne punem singuri în tensiunea necunoasterii, care e primul pas spre satisfacţia eliberării.

Ştiu oare proprietarii de escape room-uri că la fiecare enigmă depaşită de participanti Bluma surâde într-ul colţ? Are bucuria celui în ochii căruia se poate citi: „Ti-am spus eu!”