În 1781 Henry Fuseli pictează Cosmarul. Nu te gândi la tine cel de azi, la tine omul modern, ca și cum ai fi singurul reper din istoria umanității, tu ești produsul acestor vremuri, cu tehnologia, educația și moravurile actuale. Gândește-te o clipă la felul în care arătau mințile și sufletele oamenilor, înainte de TV, de cinema, de electricitate. Coșmarul lui Fuseli, oripilează și excită un public virgin într-ale șocurilor plastice. Cine a mai atins coarda asta? Poate Hieronymus Bosch în Grădina Plăcerilor Lumești? Poate Saudek în pivnița lui? Acum stai cinci minute și privește lucrarea. 1… 2… 3… 4… 5… Bun! Să o luăm cu începutul. Un intelect naiv este lipsit de nuanțe. Cu ușurință împarte totul în bine și rău, în posibil și imposibil. Ca și cum lupta noastră zilnică împotriva haosului, ar fi lipsită de sens, pentru că el e deja un superman antianarhic, punând, cu o simplă bataie din gene, lucrurile la locul lor. Pentru ceilalți însă e o corvoadă permanentă. Nu pentru că lucrurile sunt greu de pus, ci pentru că nu știm întotdeauna în care din sutele de locuri posibile să le punem. Bătălia noastră nu e una a ordonării, ci a adecvarii acesteia. Fuseli dă lovitura pentru că face ceea ce contemporanul sau nu făcea decât în vis. Acolo unde avea libertatea să scurtcircuiteze trasee mentale și emoționale bine separate în starea de veghe. Personajele sunt clare: femeia adormită provocator, un incubus (conform mai multor mitologii – un demon seducator-violator, ivit la vreme de noapte) și calul orb. Fenomenală sunt însă mijloacele prin care autorul te adâncește în mister. Femeia este o victimă adormită sau se preface, bucurându-se de vizită? Incubus-ul, are o reputație proastă, însă cel din pictură pare bătrân, ezitant și timid. Îl vedem răsucind capul spre noi, terifiat de ideea că ar putea fi prins. Un pensionar acrit, care și-a luat un job part-time de agresor sexual nocturn, dar care își detestă slujba. Pentru că e grea, prost plătită, fără satisfacții și fără posibilitatea de a avansa ierarhic. Calul orb este naiv. A nimerit din greșeală într-un loc în care în năucesc mirosurile. Are curiozitatea, blândețea și buna credință unui adolescent cu retard. În contrast cu dimensiunea, cu formele generoase și cu dezinvoltura trupului drapat în alb, demonul și calul îmi par ridicoli. Cine e agresorul? Ce vrea fiecare? În asta consta forța lui Fuseli.
Dar să revenim la coșmarurile noastre. Pe scurt, aceste sunt vise oribile, în care nu știi întotdeauna ce se petrece, dar ți-e frică. În acele momente subconștientul aruncă în tine cu ce are la îndemână. Ai avut coșmaruri în care fugeai fără să știi de ce sau de cine? Ai avut coșmaruri în care erai gâtuit de spaima că vei fi prins și dat în vileag fără să îți cunoști vina? Kafka, tu ce zici? Ai avut coșmaruri care te-au excitat cumplit, frica și pulsiunile erotice fiind doua mașini de Formula 1 pe o pista prea îngustă? Ai avut cosmaruri ale prăbușirii? Ale despuierii? Ale împușcării? Ale pipăirii? Ale groazei de a rămâne captiv în coșmar? De a pierde? Uita-te pe listele cu fobii, întocmite de psihologi. Sunt sute. Am auzit de oameni suferind de Aibohphobia, adică spaima de palindromuri. Palindromul reprezintă capacitatea unui cuvânt de a se citi la fel și de la coadă la cap. Exemplu Ana, Lupul, Cuc, Cojoc, Civic, Supus, Caiac. Ce zici, ai vrea să ai o conversație liniștită, iar cel din fața ta să tresară din când în când, cu fața schimonosită, fără să îndrăznească să îți spună că Monom, Dud și Cojoc nu ar trebui rostite? Și dacă starea de veghe, cu toate batalioanele ei disciplinare nu te ferește de astfel de prădători ai sufletului, în vis, unde nu ai niciun control, de ce te miri că ai o existență atât de creativa? Cum spunea bătrânul Martin: noaptea e lungă și plină de teroare.