Păsări negre, cu aripi somnolente se ciocnec de marginea Youtube-ului. Las capul pe spate, căștile îmi alunecă pe pat, de-a lungul tăbliei capitonate care se lasă alene mânjită cu muzică. La fel ca mine, toamna de afară a înțeles că e prea devreme pentru concluzii. Ea s-a ferit mereu de concluzii. E un fel de proprietară de pensiune, care evită să te înțeleagă, pentru că nu ești nimic mai mult decât o simplă rezervare cu mic dejun. Toamna trece printre clipirile noastre și se dezbracă până la piele și ne farmecă pe noi, cei ce suntem numai oameni. Nu se vaită, nu se exhibă, nu invită și nu insultă. Nudă și policromă, e sie însăși suficintă. Intimidarea cu care privim toamna nu își are obârșia în răceala implacabilă a zborului peste capetele noastre. Nici în șuvițele fierbinți și efemere, vizibile din spațiu, între granițele pădurii boreale. Ci într-o meteahnă a ființei omenești, aceea de nu putea percepe natura dimensională a ceva, a orice, decât comparativ. Astfel, toamna copleșește pentru că se dezbracă până la piele, în vreme ce iarna se dezbracă până la os. Dincolo de haine se află un adevăr simplu, un univers ușor de anticipat, ușor de înțeles, mereu irezistibil. Dincolo de piele e un tărâm întunecos și paradoxal, al umorilor, al tendoanelor, al arcuirilor neștiute de muritori. Nici chirurgii și nici legiștii nu au vreme să se lase atrași în temnițele iernii de dincolo de piele pentru că munca lor e cu adevarat valoroasă doar dupa ce încheie tăietura și retează ața stacojie în vecinătatea ultimului nod. Buna reputatie a toamnei se întemeiază în mare măsură pe proasta reputație a iernii, care la rândul ei nu a greșit cu nimic în afară de faptul că operează dincolo de piele, în întuneric, în inefabil.
Youtube-ul, cu satisfacțiile lui sadice, îmi dă muzică la întâmplare. Acum a ales pentru mine Lhasa de Sela – Love Came Here. Versurile sunt clare:
”There is no end to this story
No final blow or glory
Love came here and never left
Now that my heart is open
It can’t be closed or broken
Love came here and never left
Now I’ll have to live with loving you forever
Although our days of living life together
Of living life together are over
There’s nothing here to throw away
I came to you in light of day
And love came here and never left”
Ce poate fi mai obsedant decât ”Now I’ll have to live with loving you forever”? Și nu mă sperie să iubesc toamna, ci să rămân un captiv fericit între frunzele ei căzute de-a lungul întregului cod Pantone.
Așa cum anotimpurile au uneori muzica lor dizarmonică pentru timpane omenești, tot așa au și celelalte fenomene care ne dau târcoale. Cum ar fi gramatica. Ce frumos spunea Einstein: ”Dacă judeci un pește după capacitatea lui de a se urca în copaci, își va trăi viața crezând că e un tâmpit”, o invitație concretă la a nu cere Cezarului ce acesta nu are și nu poate da. Destinul unui anume cuvânt mă preocupă la acest ceas de seară. Al cuvântului – cacao. Parafrazându-l pe Einstein, îți propun să evaluezi cacaua după orice, dar nu după declinarea numelui său. Pentru că pe cât e ea de subtilă, de generoasă și de prezentă în viața noastră, pe atât este de nedereptățită gramatical. Trec cu vederea sensul ei figurat, evidențiat în enunțuri peiorative, profund nedrepte, nejustficate și neinspirate, tip: ”A te face de cacao”, o alegorie, insalubră, scandaloasă și gratuită. Altceva mă îndurerează, și anume faptul că fix în zona articulată a substantivului apar surprize mari. Nominativ: cacaua (hai, treacă-meargă), Acuzativ: cacaua (să zicem…), Vocativ: cacao (hm… suportabil) și acum ține-te bine! Genitiv și Dativ: cacauei (pe bune? Cacauei? WTF?) ”Prețul cacauei a crescut cu 10%”, ”Să-i recunoaștem cacauei proprietățile nutritive”, dacă minunata pulbere maronie ar fi avut o rețea de transport și comerț la fel de veche și prestigioasă precum mătasea, vorbeam acum despre ”drumul cacauei”? Și la cacao e ca la oameni. Nimeni nu le are pe toate. Și nimeni nu poate alege cum va rămâne în conștiința posterității.
Întorc ușor capul și găsesc lângă mine sursa zbuciumului meu nocturn: o ciocolată cu ambalaj sumbru, care lăfăie alb pe negru: Dark Chocolate, 64%. De bună seamă, procentele cacauei.