Cioran spunea că muzica este timp sonor.
Practic momentele petrecute în compania unor sunete care te mișcă reprezintă o bucățică luminoasa din viața ta.

Vine de departe. În liniște. Se insinuează înainte de a se auzi. Ca avalanșa la care privești mut de admirație până când ajunge lângă tine. Sunete fine, suflate, picteză liniștea încăperii mele. Tușe desaturate care privesc în urma pensulei. Apoi ritmul, înfășurat în mici incizii vocale, decorează liniștea pentru intrarea lui Tilo. E aici. Tilo e aici. La început spune puțin: ”Lumina caldă a lumânării/Afară la ușă/Luptând pentru strălucire și căldură/Flacăra mică a vieții mele/O flacără în vânt”. Eine Flamme im Wind. Eine Flamme im Wind. Eine Flamme im Wind. Un ecou al sensurilor alunecă peste orchestrație și ajunge până la mine. Poezia se lupta cu muzica. E o bătalie elegantă de scrimeri care se iubesc într-atât încat fiecare își dorește în secret să câștige celălalt, fără a îndrăzni să-l insulte prin renunțare. Eine Flamme im Wind.
Vreau să rămân acolo, dar grilajul ritmului mă duce mai departe.
Există două muzici. Cea care se aude şi cea care se transfigurează din cuvinte: stridența râsului din oglindă, răsuflarea care se stinge în întuneric, forme în iarnă și chemari care aprind noaptea și speranțe sub nămeți de tăcere. Monotonie și liniște și încremenire. Tilo nu-si variază prea mult intonația pentru a nu distrage atenția de la sensuri. Practic atmosfera vine din înțelesurile cuvintelor, nu din glasul care le rostește. Ritmul crește, tropăie și apoi se rupe și se recompune.
Forma îmi devine o parte a nopții și ochi străini ard răni pe pielea mea. Și îmi cresc dorurile și speranțele în mijlocul furtunii. Dar zăpada dansează în jurul flăcării și scânteia i se tocește. Nu mai e caldură și corpul mi-e înfrânt de gheață și lumina îmi dispare.
Tilo încheie povestea la fel de ritmic: trupul inert și plin de dorințe înflăcărate, cu brațele deschise și zâmbet împietrit, se ridică deasura neputințelor pe treptele de gheață ale definitivei sale prăbușiri. Mein Körper liegt regungslos im Schnee… Mein Körper liegt regungslos im Schnee…

E doar o melodie, vei spune. Și ai dreptate. Ca multe altele, vei spune. Și ai dreptate. Dar locurile în care mă poate duce pe mine o face mult. Mult mai mult.

Există un Cișmigiu al elegiei. Cu versurile din liceu agățate în ramuri. Un Cișmigiu în care ”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;”.
Există un Cișmigiu al apusurilor pe tabla de șah. Cu umbrele prelungi, care descriu silueta reginei și a nebunilor. Cu chipuri bătrâne și pulovere tricotate, sub care mai tresare amintirea zilelor în care tinerețea se confunda cu nemurirea.
Există un Cișmigiu al săruturilor. Al buzelor febrile adolescentine și ezitante. Al buzelor ferme, cărora li se cuvine. Al buzelor absente și abia atinse. Al buzelor vântului și apei de la tâșnitoare.
Există un Cișmigiu al copiilor. Dacă ești atent, după liniștea bruscă poți ghici cu ușurință că în Rotonda Scriitorilor jocul de-a v-ați-ascunselea e în toi. Că Ina ține ochii închiși după gardul viu, iar lui Andrei îi sare inima de emoția jocului, în spatele lui Alecsandri.
Există un Cișmigiu al însingurării. În noptile de vară în care cauți cu lanterna evantaie de Ginko Biloba lânga debarcader.
Există un Cișmigiu al plimbarilor pe apă. Cu tangaje poetice și miros de alge.
Există un Cișmigiu al lalelelor. În marile descătușuri de primăvara. În care visarea de-a lungul șirurilor galbene și roșii durează de la Primărie până la Cetate.
Există și un Cișmigiu al păsărilor și unul al câinilor și unul al găștilor spărgătoare de semințe și unul al leagănelor și unul al patinatorilor și unul al miresmelor și unul al caniculei și unul al târgului de Craciun cu vin fiert și castane coapte și unul al drumurilor zilnice către metrou.
Este 19 ianuarie 2016. În aceasta dimineață am descoperit un alt Cișmigiu. Aparte. Străin, mut, bogat și atât de drag. Un Cișmigiu al încremenirii calde.
O dimineață însorită, în care fiecare din cele minus 14 grade Celsius surâde condescendent luminii calde dinspre răsărit, la capătul unei ninsori de poveste.