Tu pentru ce reziști?

 

Tu pentru ce rezistiTe plimbi prin pădure cu aparatul foto în mână și îți iese în cale o căprioară. Spune-mi ce simți. Spune-mi ce îți vine să faci.
Acum imaginează-ți un lup. Premisele vieții lui sunt bazate pe munca în echipa, ierarhie și familie, însă existența lui depinde în întregime de vânatoare. De a găsi, prinde, ucide și devora un alt animal. Fiecare organism cu un anumit grad de complexitate este în viață pentru că e înzestrat cu instincte și emoții pe care le percepe pozitive, plăcute, chiar euforice în contactul cu mecanismelor bazale ale asigurării vieții. Fericirea mamiferească este predestinata asa și nu altfel. Lupul va fi inundat instant de perspectiva paradisiacă a burții pline, a unei familii îndestulate și a posibilitaților de evolutie pe scara lupeasca spre o nouă poziție socială. Trebuie doar să prindă și să ucidă. El nu conține nici conceptul de etică și nici disciplina de a se abține. Căprioara îi apare în față. Ce crezi ca va simți și va face?
Acum imaginează-ți un vânător. Un om care, din cine știe ce motive, și-a instaurat în cap un sistem care îl face să se simtă bine, important, satisfacut ori de câte ori are parte de o pradă mare. Constituția minții lui nu conține excepții care să redirecționeze prin hățișurile moralității decizia de a apăsa tragaciul. Traseul e simplu și fulgerător: vad ochii-apare gândul-vine pofta-apasă degetul-pleca glonțul-cade căprioara-se umple de bucurie vânătorul. Iar după un număr x de astfel de experiențe, ca la orice adicție, circuitul devine precis și mecanic. Ce crezi ca va simți și va face?
Acum imaginează-ți un căprior. E sezonul împerecherii, iar norocul încă nu i-a surâs în pădurea nesfârșita. E chinuit de cocktailuri hormonale pe care nici nu le înțelege și nici nu le poate opri. Căprioara ii apare deoadată în față. Ce crezi ca va simți și va face?
Acum imaginează-ți puiul de căprioară. E încă mic și are nevoie de mama sa. Primăvara timpurie i-a amorțit o clipă teama de necunoscut și s-a avantat în desiș. Dar s-a ratăcit. A strigat pâna a răgușit. Apoi a alergat până la epuizare. Toate emoțiile negative de care e capabil apar și dispar ciclic sub forma strigoilor prevestitori de moarte. În acestă stare, brusc mama lui îi apare în față. Ce crezi ca va simți și va face?

Omul nu este ocolit de mecanismele bazale care îi determină existența: hrănire, înmulțire, protejarea lui și a celor apropiați, distrugerea celor ostili. Daca nu ar fi așa, atunci în marea enciclopedie a cosmosului, omul ar fi deja o inregistrare minoră la litera P (planeta Pământ), alineatul SD (specii disparute). Dar s-au diversificat și răsdiversificat atât de tare viața și mintea omului, dorințele și metodele de a le satisface încât, pe propria sa masă, acest sistem a facut implozie, scurt-circuitând și sudând anapoda fire, eliberând, amestecând și ciocnind energii care nu ar fi avut de ce să existe sau dacă existau, de ce să se întâlnească, în design-ul inițial. Mă refer acum la perioada cuprinsă intre apariția primelor cuvinte articulate și clipa în care scriu aceste rânduri. O secundă, să mă uit la ceas: este 10.02.2017, ora 16:14:51.
Pentru ca omul să poate răzbate printre pofte, febre, frici, bucurii epuizante și furii efervescente, și-a creat mai multe orânduiri. Una din ele se numește justiție. Ar fi o eroare copilărească să definim astfel: JUSTITIE = ceea ce e corect. Pentu că deși cuvantul CORECT are o muzica aparte în urechile fiecăruia el nu poate fi definit. Dar hai să ne aruncăm în necunoscut: corect = care face bine oamenilor. Dar oamenii sunt diferiți, iar optiunile infinite. Și îndreptațirea unora are de multe ori întelesul nedreptățirii altora. De aceea mă voi limita la a defini JUSTITIE = ceea ce e corect (și necesar) pentru comunitatea care dă codul. Ce e corect din punctul de vedere al fiecarei religii? Ce era corect in China medievala? Dar la palatul Regelui Soare? Dar în gulag? Dar în literatura lui Dürrenmatt? Dar la împărțeala de la Ialta? Dar în melancoliile bucolice ale lui Nea Grigore, fost contabil de CAP? Dar în Teleormanul cel de toate nopțile? Ce e corect? Ce e corect? Ce e corect în același timp pentru noi toți?
Spectacolul momentului e mai mare decât oricând. Prin complexitatea dramaturgiei, numărul de personaje și infinitele tipologii. Nici eu nu sunt insensibil. Tind catre o tabără mai degrabă decât spre cealaltă. Însă fix acum nu e important cu cine țin. Nici dacă reacțiile proprii de indignare sau speranță ajung sus pe scara mea Richter. Cu zece ani în urmă, într-un context didactic, un domn distins, al carui nume din pacate nu mi-l amitesc, mi-a spus: Când viața aruncă diverse spre tine nu râde, nu plânge și nu te văita, încearcă să înțelegi. Ideile expuse de mine în acest articol m-au urmărit în aceaste zile pline de înflacărare, privind la cele doua proteste paralele. Exclud din start acele persoane care au venit acolo din interes material. Nu stiu dacă ele exista sau nu și nu la ele mă refer. Mă intereseză doar cele care au venit din convingere. Care cred sincer ca așa e corect. Adica acele persoane care fața de constiința lor, oricât de haotică și manipulată ar fi ea, se simt și se consideră oneste. Pe acestea vreau să le înțeleg.
Justiția este de fapt: ce ne convine acum, nouă celor mulți, și seamană întrucâtva cu interesele altor mulțimi de care avem nevoie. Dar cei mulți nu pot fi toți conducatori și își aleg reprezentanți. Se numește democrație. Dar dacă unii nu vor sa aleaga nimic? Atunci conducatorii sunt alesi de cei care vor să aleaga. Dar daca dupa scrutin cei care au pierdut și cei care nu au vrut să aleagă sunt nemultumiți? Vor alți conducatori. Dar dacă cei care au câștigat vor în continuare acești conducatori? Luptă să îi păstreze. Dar dacă și conducătorii se luptă între ei? Atunci fenomenul se numeste:
Romania – februarie 2017.
Una din fotografiile mele preferate de la proteste este cu un cățel posomorât care poartă la gât un carton mare pe care scrie: Imi vine sa urlu. Acolo gasesc cea mai simplă și explicită expresie a ceea ce protestatarii din Victoriei simt. Repet, plec de la premisa că atât cei din Victoriei (pe care îi numesc în continuare Creativi, pentru că m-au uimit cu ideile, subtilitatea și diversitatea de exprimare), cât și cei de la Cotroceni (pe care îi numesc în continuare Preventivi, pentru că își apară a priori convingerile fără a le pune la îndoială sau în acord cu vremurile, logica și evolutia societății) sunt sinceri în sufletele lor. Creativii votează pentru o lume nouă (lume pur teortică, pentru că nu o au, de vreme ce va fi instaurată în viitor) practic pentru o proiectie, pentru un model. Creativii au pierdut alegerile pentru ca niciunul din liderii lor nu a fost capabil să insufle o proiectie suficient de unitară și convingatoare. Preventivii, care au câștigat alegerile, au votat pentru ca lumea pe care o cunosc să rămâna la fel și, dacă se poate, cu câțiva lei in plus în portofel. Ei păzesc ceva ce au și ce cunosc. Spaima de restart e imensă. Creativii nu au ce păzi, ei trebuie întâi să curețe și apoi să construiască, iar pentru asta nu au fost suficienți. Practic driverul major al Creativului la alegeri a fost: ma duc să demolez această lume veche care nu e a mea și apoi să făuresc un nouă, iar al Preventivului a fost: ma duc pentru că mi-e frică de o lume nouă în care nu voi mai fi suficient de bun și pentru care nu am nici chef și nici instrumente să devin mai bun. În termeni bazali, copilărești, la care în realitate se și recurge, Creativul gândește: Vreau o mama nouă, pentru că iubirea acesteia este puțină și de proastă calitate ceea ce mă târăște în nefericire. Știu cum vreau să arate și merg să mi-o construiesc. Preventivul gândește: eu știu că mama mea e rea, dar alta nu am și o aleg această pentru că eu vreau să cred că ma iubește din când în când. Nu, nu vreau o mamă nouă, fabricată de Creativi, pentru că aceea nu ma va iubi deloc așa cum sunt eu și cum îmi place să trăiesc.
Orice interacțiune între oameni are nevoie de un limbaj, cum arta are o gramatică sau limba are cuvinte, și bătălia Creativi-Preventivi are propriile conventii. Ea devine spectaculoasă, haotică și imprevizibilă amestecînd viziuni asupra bunăstării cu morală personală și coduri penale în vigoare, la nivel vizibil, adăugând frici, vise, orgolii, interese, deznadejdi, la nivel invizibil. Butonul cel mai sensibil al Creativului este fantasma viitorul sumbru într-o lume care deși ar fi putut să fie buna, a fost sfârtecată și înfulecată hulpav de inamic. Coșmar de elf reumatic în peșteri umede, retras din fața hoardelor de orci. Coșmar cu atât mai insuportabil cu cât Creativii au călătorit peste mări și țări, au citit, au văzut, au comparat și căpătat o viziune concretă asupra unei lumi ideale.
Butonul cel mai sensibil al Preventivului este instinctul de supraviețuire. El este magnetizat cu butade verificate, care au umplut de mult firida în care la un om echilibrat se plăsmuiesc îndoielile. Preventivul nu are nevoie de studii sau sfaturi, că știe el mai bine.  Traseul: dubito erg cogito, cogito ergo sum – este fracturat. Preventivul se autoreduce la sum. El vrea doar să fie. Preventivul e o victima, cea mai frecventă victima a scurtăturii. Nu cred că există în societatea românească multe capcane atât de adânci și ireversibile precum mirajul scurtăturii. Cu sprijinul neprecupețit al mass-media, românii sunt expuși la acestă cursă de șoareci clipă de clipă.
Ce dacă ai studii precare, poate ai noroc și, pe scurtătură, ajungi înalt demnitar sau măcar primar. Uite câte cazuri există. Ce daca ai fost condamnat, uite câți au avut noroc și acum sunt așa de sus. Ce dacă nu știi să ții corect lingura și habar nu ai cum ajunge supa din ea in gură fără zgomot, dacă dai și tu peste unul sus-pus, te măriți și apoi, trai neneacă.
Multe vise de căpătuială pe ușa din spate otrăvesc somnul Preventivului care nici în ruptul capului nu ar vrea închis chepengul parvenirii lui. De aceea el se apară… preventiv. Lupta celor două lumi e de fapt o luptă contra sau pentru posibilitatea de a o lua pe scurtătură. Lupta între cicliști de performanță pe șoselele însorite ale unei justiții clare și ireversibile și cercetași abili prin crângurile aromate ale unei justiții pline de surprize și oportunități.
Noi toți știm aceste lucruri, dar ceea ce poate fi invocat instituțional este doar codul penal. Legea care ar trebui să fie matematică umanizată,  unificatoarea societății către un standard comportamental, sfârșește prin a fi  literatură stufoasă cu deghizări aritmetice. Acestă iarnă fierbinte ne-o dovedește din plin. Acum totul e la cald, totul se transformă. Căprioara e aceeași, dar nimeni nu o privește la fel. Cu toții numesc ceea ce văd căprioară, pentru că asa e convenția de limbaj, deși fiecare vede și simte cu totul altceva. Ceva pentru foamea și viziunea lui despre viitor. Fiind absolut sigur că doar ceea ce el și ai lui văd este o căprioară. Ceva pentru care merită să lupte și să reziste. Tu pentru ce reziști?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *