Azi cade prima ploaie de toamnă. Prima pe care o pot lua în serios. Celelalte ploi din septembrie au fost prea calde. Nori grei, vânt rece și mirosul acela. Aducător de iarnă. Mirosul de fum. Din aer… Din cană… Mai am de așteptat până la iarnă, dar orice vestitor, oricât de discret, este binevenit. Cana cu Lapsang, fereastra larg deschisă și Adagio-ul lui Albinoni exersează împreună partitura acelorași visări.

Acum câțiva ani pe terasa unei ceainării din București:
– Vă rog să îmi aduceți prăjitura casei și un ceai Lapsang Souchong.
– Sunteți sigur?
– De ce anume să fiu sigur?
– Că doriți Lapsang.
– Da. Dar de ce mă întrebați?
– Pentru că sunt puțini băutori de Lapsang. Cei mai multi clienți îl comandă probabil pentru că le place cum sună numele și apoi îmi spun că e oribil și comandă altceva. Ati mai baut?
– Vă înțeleg precauția. Vă multumesc și vă asigur că este unul dintre preferatele mele.
Zâmbește și pleacă să prepare comanda.

Acestă conversație m-a intrigat să aflu mai multe. Și eu am descoperit Lapsang Souchong-ul comandând la întâmplare din meniurile ceainăriilor. Am înțeles din prima înghițitură că este atât de puternic și atipic încât nu poți rămâne indiferent. Îți place sau îți displace. Mult.

Fișă tehnică:
– Ceai negru afumat la foc de pin.
– Infuzare: 3-5 minute la 100 grade Celsius.
– Locul de origine – Muntele Wuyi, provincia Fujian, China.
– Aromă puternică de fum și rășină.
– Sortimentul Lapsang Souchong Tarry, afumat cu gudron de pin, este cel mai puternic și greu tip de Lapsang.
– O legendă spune că a fost descoperit întâmplător când a luat foc un vagon cu ceai pe care nu l-au putut stinge și din care au gustat totuși la sfârșitul incendiului.
– Altă legendă spune că o fabrică de ceai a fost obligată să cazeze soldați aflați în trecere. Asta i-a încetinit ritmul de producție și a fost nevoită să grăbească uscarea plantei la foc de pin, obținând Lapsang Souchong fără să vrea.
– Este ceaiul preferat al lui Winston Churchill.

Toate ceaiurile sunt produse din aceeași plantă – Camellia Sinensis. Cele cinci categorii de ceai: alb, verde, oolong, pu-erh și negru se obțin prin diverse prelucrări ale acesteia. Rezultă mii de tipuri de ceai cu aromele și poveștile lor. Diferențele de zone geografice, specii de Camellia, procese și tradiții de producție, contribuie la uriașa varietate a lumii ceaiului.
Un detaliu îmi atrage atenția: delicatețea și subtilitatea Camelliei se concentrează către mugure și frunzele din imediata apropiere. De aceea e atât de important care dintre frunze a fost culeasă pentru că are locul ei în ierarhia aromelor. Mugurele și prima frunză pentru cunoscători? A doua sau a treia?
Lapsang Souchong-ul e produs din frunza a patra și a cincea. Asta îl face un ceai necioplit, sărac în aromă. Care nu ar putea fi comercializat fară să fie afumat. Fumul e cel care salvează frunzele nedorite ale Camelliei. Le oferă o identitate inconfundabilă, mai puternică decât a majorității ceaiurilor. Ce șanse reale avea Cenușăreasa din poveste să aibă o viață normală? Mici. Dar să ajungă regină? Aproape zero. Dar dacă intervin duhuri bune și forțe supranaturale? Duhul fumului rescrie destinul frunzei a patra și a cincea. Cenusăreasa există și se transformă. Pentru unii în vrăjitoare și pentru alții în zână. Își păstrează însă aroma de cenușă pentru că aici își ascunde tot farmecul.
Dacă ții strâns între palme cana fierbinte cu Lapsang și te gândești la copilărie, la ”Vânătoarea în zăpadă” a lui Breugel cel Batrân, la pulsul ridicat în pustiul de gheață al doctorului Jivago, la Vitebsk-ul încremenit în viscol al lui Chagall, te afli sub vraja cenușăresei.